
Montajul unui sistem fotovoltaic începe cu detaliile potrivite, iar clema de mijloc este unul dintre cele care au un rol foarte important în stabilitatea, siguranța și performanța panourilor solare. În rândurile următoare vei descoperi tot ce trebuie să știi despre clemele de mijloc pentru un montaj sigur și durabil.
Ce este clema de mijloc și de ce este indispensabilă în montajul panourilor fotovoltaice
Clema de mijloc este o piesă metalică, folosită pentru fixare și se montează între două panouri fotovoltaice, astfel încât să le țină ferm ancorate pe structura de susținere. Prin urmare, are un rol foarte important pentru stabilitatea și durabilitatea sistemului fotovoltaic.
Clema de mijloc panouri fotovoltaice este necesară pentru a le împiedica pe acestea să se miște sau deplaseze, sub acțiunea factorilor meteo, prin fixarea lor pe șinele din aluminiu. Un alt motiv pentru care acest tip de clemă este indispensabil în structura unei instalații solare este pentru menținerea distanței optime între module. În acest fel se asigură o bună ventilație, pentru răcirea și menținerea performanței energetice.
Realizate din materiale rezistente, precum aluminiu anodizat sau oțel inoxidabil, clemele de mijloc nu sunt afectate de coroziune, radiații UV și intemperii. Acest aspect influențează durata de viață a sistemului fotovoltaic, care este de aproximativ 20-30 de ani ori chiar mai mult, păstrându-și eficiența timp îndelungat.
Tipuri de cleme de mijloc: cum alegi modelul potrivit pentru instalația ta
Pentru o fixare sigură a panourilor fotovoltaice, alegerea clemei de mijloc trebuie să se aleagă în conformitate cu dimensiunea modulului și tipul de acoperiș pe care va fi montat sistemul. În oferta Comfortex Energy vei găsi cleme de mijloc care acoperă toate nevoile instalației fotovoltaice. Iată câteva exemple:
- Clemă de mijloc Seria U (universală): este proiectată pentru a se potrivi cu majoritatea sistemelor de prindere și grosimilor de panouri (30–40 mm), fiind compatibilă cu o gamă largă de rame, fără a necesita ajustări suplimentare;
- Clemă de mijloc pentru rame de 30 mm: o variantă clasică, aceasta se montează ușor cu șurub M8 și piuliță culisante, oferind o fixare fermă și sigură, potrivită în special pentru proiecte standardizate;
- Clemă de mijloc rapidă (click-in): Soluția potrivită pentru instalări rapide și eficiente. Datorită mecanismului de fixare prin apăsare contribuie la reducerea timpului de montaj și riscului de erori.
- Clemă reglabilă (pentru panouri de diferite grosimi): este recomandată pentru proiecte mixte, cu panouri de grosimi diferite. Asigură flexibilitate fără a compromite stabilitatea, fiind o alegere potrivită pentru instalații comerciale sau rezidențiale cu configurații variate.
Recomandări practice pentru montaj sigur și durabil cu cleme de mijloc
Instalarea panourilor fotovoltaice are un rol important, influențând modul de funcționare și durabilitatea sistemului. Tocmai de aceea, rolul pe care îl au clemele de mijloc este atât de important.
În primul rând, clemele trebuie să fie adaptate dimensiunilor panourilor, ale căror grosime este variabilă, de 30mm, 35mm și 40mm. Astfel vei evita deteriorarea ramei sau mișcarea nedorită a acestora. De aceea este important să citești specificațiile accesoriilor pentru fixare înainte de achiziție.
Și șuruburile trebuie să aibă dimensiunea corectă. Pentru ca prinderea panourilor să fie una sigură, șuruburile trebuie să fie cu 5–10 mm mai mari decât înălțimea ramei. Clemele din portofoliul Comfortex Energy vin deja echipate cu șuruburi și piulițe potrivite, pentru o instalare mai rapidă și o compatibilitate sigură.
De asemenea, ventilația este extrem de importantă pentru răcirea panourilor și menținerea eficienție acestora, motiv pentru care trebuie să folosești cleme de mijloc. Acestea mențin distanța optimă între module, precum și la o aliniere corectă a lor. Astfel, vei asigura o distribuție egală a sarcinii mecanice pe structură.
O strângere excesivă a clemelor poate deteriora rama panourilor, deși intenția este aceea de a le fixa cât mai bine. Pentru o instalare echilibrată și rapidă, alege clemele cu sistem click de la Comfortex Energy și vei fi mulțumit pe termen lung.
Utilizarea corectă a clemelor de mijloc contribuie direct la siguranța structurală, ventilația adecvată și randamentul optim al panourilor fotovoltaice. Este un detaliu esențial în proiectarea și execuția oricărui sistem solar durabil.